Cu Schilt în finală?

Redactor:
Cosmin Boghiu
Cu Schilt în finală?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Ghiță va lupta în sferturile marii finale K1 cu
turcul Gokhan Saki. Semmy Schilt e pe cealaltă parte a
tabloului

Luptătorul care a pus România în topul elitei de K1, Daniel
Ghiță (29 de aniva avea un adversar pe măsură în marea gală care
va avea loc pe 11 decembrie la Yokohama. Astfel, sorții i-au
hărăzit primului român ce atinge marea finală K1, să dea în
sferturi de „călăul” lui Freddy Kemayo, turcul Gokhan Saki (1,82
m)

Ghiță, care și-a asigurat biletul spre Yokoham după ce l-a făcut
KO în runda secundă pe „Spărgătorul de oase”, olandezul Erol
Zimmerman a mărtursit că această victorie îi dă puterea de a merge
mai departe. „În prima jumătate a acestui an am fost foarte
aproape să mă las. Mi-a fost foarte greu. Am vrut să renunț.
Credeam că nu o să mai pot face față. Am vrut să ajung în finală.
L-am razbunat pe Moroșanu. Zimmerman credea că dacă îl bate pe
Moroșanu îi poate bate pe toți românii. M-a motivat foarte mult
acel meci”, a declarat Ghiță pentru sport.ro. Saki, care l-a pus la
podea încă din prima rundă pe Freddy Kemayo, are un palmares
impresionant: 71 de victorii dintre care 52 înainte de limită și 13
înfrângeri. „Dacă trec de Saki o să mă lupt cu învingătorul din
meciul Alistair Overeem – Tyron Spong. Cred că va fi Overeem. Și în
finală cu Semmy Schilt”, a mai spus vărul lui Ciprian Sora.
Celelalte sferturi: Mighty Mo vs Peter Aerts; Semmy Schilt vs
Kyotaro, Alistair Overeem vs Tyron Spong.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×